Fie ca…
Apr 2nd
… iepuraşul de Paşte să nu vă ciocnească ouăle până le sparge, friptura şi drobul de miel să nu vă stea în gât, cozonacul să nu vă provoace diabet iar vinul să nu vă împleticească prea tare cărările.
În fond, sărbătoarea asta are mai mult legătură cu ce-am scris mai sus decât cu Învierea pentru cei mai mulţi dintre noi, nu?
Să Paşteţi fericiţi, dar nu etnobotanice.
Fiind aiurea, tot aiurea mâncam
Mar 30th
“Ia să scrii despre cele şapte păcate culinare care te-au făcut să atingi chintalul!”, zise Maldita şi @aiurea promise că se va conforma. Şi iată că se puse să le înşire:
- Mese mai mult sau mai puţin copioase luate la ore nesănătoase. Pe la 7-8 seara, după 12-1 noaptea, când se nimereşte. Orele fiind nesănătoase, chiar dacă potolul nu e foarte greţos… deh, se depune adiposu’.
- Dulciuri. Astea au acţionat şi asupra glicemiei, nu doar a fizicului, aşa că vremurile în care devoram o ditamai rulada cu fructe în 5 minute au cam apus. Urmările au rămas, însă. Vizibile sau nu.
- Bere. E aliment, deci trebuie menţionată aici. Nu tot timpul cu alcool, dar consumată în cantităţi deloc neglijabile, mai ales vara, a contribuit din plin la dezvoltarea mea personală. Fizică, zic, pentru altfel de dezvoltare personală avem coach şi alţi consilieri. Envi ştie ce şi cum.
- Tocătură. Mici, burgeri, chiftele, cârnaţi, musacale şi altele asemenea. Astea cred că s-au depus şi pe maţe până le-au astupat de tot, că nu mai duc aproape deloc aşa ceva. O fi şi de la bătrâneţe…
- Beuturi răcoritoare. Nu prea sunt ele alimente, dar se bagă-n gură şi se depun pe cur, fiind pline de zahăr, aşa că le menţionez şi pe-astea. 7up, Sprite, Fanta, nu foarte des Cola şi deosebit de des Lipton Ice Tea. Până acum vreo 2 ani nu beam apă aproape deloc, dar rădeam o sticlă de 2 litri de băutură zaharoasă pe seară. Acum beau doar apă şi cât o vacă.
- Bacoane, şunculiţe ţărăneşti, kaizere şi alte alimente de-astea cu grăsimiţă din belşug pe ele. Şi ceafă de porc la grătăreanu, cu nişte cartofi prăjiţi lângă. Pe scurt, grăsimi şi prăjeli. Unele s-au depus pe burţi şi alte şunci, altele în ficat. Deh, după posibilităţi.
- Pâine. Multă, aveam zile când haleam cel puţin o juma’ de pâine la masă. De-aia m-oi fi prostit…
Mai merită menţionat aici şi că din toate obiceiurile nesănătoase de mai sus mi-a rămas doar primul, ăla cu mâncatul la ore ciudate. În rest m-am făcut băiat cuminte, nu mai mănânc porcării şi nu mai servesc berică aproape deloc, dar tot pe lângă chintal oscilez. Poate pentru că niciunul din obiceiurile de mai sus nu m-a îngrăşat mai tare decât lăsatul de fumat…
Pasez această ocazie de a-şi etala şuncile (dacă are) către oricine trece pe-aici şi are chef să se facă de râs, dar în special către domnul pomenit (cu link) la punctul 3.
Ghiciţi ţara în care…
Mar 30th
… un mare comersant (da’ mare rău, Metro îi zice) vinde produse pentru care nu există service în momentul de faţă. Dacă achiziţionezi de la ei un stepper Active, de exemplu, te trezeşti peste câţiva anişori (nu mulţi, deci ai mai putea folosi aparatul) că te uiţi la el ca viţelul la poarta Metro dacă i se strică un răhăţel de piesă. NU există service la care comersantul ar cam fi obligat să te trimită, zic eu, in caz de nevoie, ca să-ţi repari agregatul. Deci durata de viaţă pentru un asemenea aparat e cam de un an, maxim doi, cât ţine garanţia. Presupunând că în perioada de garanţie ţi-l înlocuiesc, deşi nu-s convins.
… o stradă plină de firme, depozite, puncte de lucru şi alte acareturi arată ca-n pozele de mai jos. Strada se numeşte Oxigenului şi aparţine de comuna Cernica, judeţul Ilfov, deşi eu o văd mai mult ca fiind în Bucureşti. De reţinut că una dintre firmele cu sedii pe strada aia are patron celebru şi care ar putea, mă gândesc, să încerce să rezolve problema, fiind chiar parlamentar al ţării în cauză. Bonus: ghiciţi şi parlamentarul.
Plictiseala naşte glume idioate
Mar 25th
Dimineaţa devreme. Poate chiar prea devreme, având în vedere că dormeai de 3 ore. Deodată, sună telefonul. Te întinzi cu greu după el, că e pus la încărcat şi ăia de la HTC fac nişte cabluri scurte cât puţulicile lor. Număr ascuns. Răspunzi totuşi.
- Auzi, bă, idiotule, futu-ţi curul ăla de imbecil trădător! Bă, nu meriţi, având în vedere că m-ai părăsit ca pe ultima curvă, deşi te iubeam ca proasta, da’ uite ce idee mi-a venit mie la ora asta: bă, vreau un copil, idiotule, că m-am săturat de singurătate! Şi pentru că tu ai rămas cea mai mare iubire a vieţii mele până-n momentul ăsta, cu tine-l vreau, bă! Te sun mai încolo să-ţi zic ce şi cum, până atunci gândeşte-te bine. Şi-l vreau natural, da? Nu să-mi dai sămânţa la borcan, fi-ţi-ar sămânţa a dracului.
Şi închide. Şi somnul tău fuge cu fiecare secundă care se scurge. Într-un timp extrem de scurt, se duce dracu’ de tot. Te ridici în cur, te freci la ochi, te scarpini unde te mănâncă de nervi şi te pui pe gândit. Să fie oare…? Nu, n-ar avea tupeu şi parcă nu semăna nici la voce. Atunci poate…?! Neah, asta ar avea tupeu, da’ e prea mult timp de-atunci. În plus, vocea de la telefon părea mai tinerică şi mai blondă.
Trece o oră, creierii tăi sunt puşi bine de tot pe moaţe. Nu reuşeşti să-ţi dai seama cine-ar putea fi, dar după ce-ai întors situaţia pe toate părţile aproape că nici nu mai contează. Ce faci? Asta e întrebarea. Accepţi propunerea sau o bagi în pizda mă-sii (ca atunci când ai părăsit-o, aparent) şi uiţi episodul?
Hmm, parcă te-ar tenta un pic. În fond, n-ai niciun moştenitor şi în anumite momente regreţi. În momentele-alea în care te vezi bătrân, imobilizat la pat şi singur. În momentele în care te vezi târându-te de-a buşilea până la chiuvetă, după un pahar cu apă. Bine, OK, te-ar tenta, dar nevasta? Nu e normal să faci un copil cu ea, dacă tot te-a apucat frica de bătrâneţe?
Te învârţi prin casă şi te gândeşti în continuare. Băi, parcă te-ar tenta şi din alt motiv: sună telenovelistic, aşa. Marghioala, iubirea ta din tinereţe, te sună şi-ţi propune să-i faci un copil. Foarte tare, scenariu de Acasă TV! Sau de reclamă la Vodafone şi Facebook: cum stăteam eu în pat şi mă scărpinam la ouă, în timp ce dormeam dus, cine mă sună? Veta, iubirea mea din liceu. Băi, şi fără să mă întrebe ce mai fac, cum o mai duc, îmi propune să facem un copil! Eu mă gândesc bine şi accept până la urmă, după care ne împrietenim şi pe Facebook, căutăm grădiniţe pe net… o nebunie!
Trei pe o bancă
Mar 22nd
Primăvară. Soare, frumos, lume-n parc. Pe o bancă, o familie tânară – el, ea şi un copil blond de maxim un an jumate.
El povesteşte ceva, ea se dă mai aproape ca să-l audă mai bine. Între ei, mic, dar destul de înghesuit, copilul. Într-un nor de fum şi tuşind de zor, pentru că junele tată care şi-a scos copilul în parc are într-o mână o bere Ursus la cutie, iar în cealaltă o ţigară din care trage cu sete.
Cât de imbecil să fii să nu-ţi laşi copilul să respire altceva decât fum de ţigară chiar şi atunci când îl scoţi la aer?
Google şi românii
Mar 21st
Şi-am să beau, să beau…
Mar 21st
… până face mâţa miau, că rimează. Da’ nu vorbim de mâţe acum, ci de băuturile care-mi încânta(u) papilele gustative şi-mi dezgustau femeia când le consumam în cantităţi prea mari. Nu prea des, da’ cu simţ de răspundere. Şi vorbim despre băuturile astea pentru că junele (cam nebăutor, văd) Makavelis s-a gândit că aş putea fi suficient de beţiv încât să am tot felul de băuturi preferate, aşa că mi-a pasat o leapşă. Pentru care îi… hâc… mulţumesc.
Aşadar, în ordinea numerelor de pe etichetă, avem:
1. Care este berea ta preferată?
Am cam pierdut contactul cu berea şi alte licori sucitoare de minţi, da’ în tinereţele mele zburdalnice am consumat la greu Hopfen Konig. Când a apărut la noi mi se părea licoarea supremă, elixirul tinereţii, al bătrâneţii şi al mersului de-a buşilea după îngurgitarea în cantităţi considerabile. Am consumat-o, aşadar, cu deosebit respect, mai ales vara, timp de câţiva anişori buni. Până a dispărut, cel puţin din zona mea de interes. Am mai băut la un moment dat dar nu mai era acelaşi lucru.
2. Care este vinul preferat?
Cam orice vin demisec pe care scrie Sauvignon Blanc. Nu beau roşu că încalec toate găinile din cartier după şi nu mă cheamă Cocoş. Deşi… dacă mă gândesc niţel la Nuţi Udrea… Nu, deci nu-s Cocoş.
3. Care este băutura preferată din categoria spirtoaselor?
Aici aş putea vorbi de ţuici, palinci şi alte spirtoase mioritice, ca să mă dau patriot, dar o să spun doar atât: Jack. La orice oră, în orice poziţie. Mă rog, dac-aş mai fi consumator. Totuşi, Jack e Jack. Daniel’s. You can buy me with a Jack.

















Comentarii aiurea